Rezoluția anului

fiap-logofacebook

Ne este dat să vedem la final de an, tot felul de liste și rezoluții, care mai de care mai mărețe și mai triumfătoare, scrise de protagoniști, care mai de care și ei mai înfloritori. Toate cu scopul de a demonstra ce viață fabuloasă avem, ce bine suntem noi primiți în sânul acestei lumi și ce frumos ne recompensează dânsa cu laurii ei.

Fie că este vorba de liste de cumpărături, grădini zoologice vizitate, locuri cocoțate sau premii cumpărate, avem parte de aceste persoane care vor să-și etaleze punga și al ei conținut. Nu contează neapărat ce înșiră și dacă este de calitate sau notorietate produsul, ceea ce contează este lungimea cârnatului. Ca atunci când cumperi banane. Toată lumea în jurul cutiilor cu Chiquita și Bonita, alegând produsul cel mai mare și mai tare, toți refuzându-le pe cele mici și pricăjite.

Revenind la oi și la ideea textului, în ultimele zile mi-au atras atenția câteva dintre aceste etalări și nu de puține ori au fost cu subiect comun. SIAF

Sistemul de măsură al vremurilor noastre este mult apreciatul “like”. Cam de aici încep problemele. Fie că apeși sau nu, spui ceva prin asta. Îți place / ai luat la cunoștință, nu-ți place / nu te interesează, ba chiar te și enervează. Comentariile și distribuirile au și ele locul lor însemnat în societatea actuală. Facebookul a acaparat cam toate simțurile și sentimentele noastre. Este greu să treci peste beția oferită de aceste aprecieri on-line și probabil nu este deloc greu să începi să le și crezi. Dar pune la cale o expoziție personală, făcută așa frumos, nu cu print-uri scoase la Copy shop sau la magazinul din colțul străzii, pune și ceva prețuri decente pentru fotografii, fă vernisajul într-un muzeu sau galerie de artă, pune-l la 5 după-amiaza și vezi cine vine și mai ales, cine cumpără. Trage concluziile și compară-le cu fotografiile pe care tocmai le-ai pus pe net de la acest vernisaj. Multiplică, împarte, fă ecuații și integrale și vezi care-i rezultatul. Și să nu uit două amănunte, nu pune rame scumpe că partea financiară devine vizionară și nu pune un scop nobil vânzării de printuri, pentru că oamenii sunt în general mai generoși când vine vorba de caritate. Fă o expoziție cu vânzare. Atât.

Până acum probabil nimic nou, dar mărețul Salon Internațional de Artă Fotografică a României este sigur cevade remarcat! Nu crezi? Aruncă o privire în regulament și la numele celor din juriu. Din regulament reiese că nimănui nu-i pasă ce vei înscrie, fiind două categorii mici și-nguste: alb-negru și color. Poți pune vaci și peisaje nocturne, nuduri și albinuțe vesele. Cui îi pasă, cât timp plătești o taxă!? La cerințe veșnicul jpeg, iar ca premii veșnicele medalii, iar în juriul persoane semi-obscure din lumea fotografică românească. Niciun nume care să spună ceva. Bineînțeles, poate sunt eu necunoscător, așa că am căutat în grabă ceva despre cei patru membri ai juriului. Acum permiteți-mi să fiu răutăcios. Nu am nimic cu kitsch-ul, ba chiar mi se pare amuzant. Dar de la amuzant până la a pune autorii kitsch-ului în juriul citez: “celei mai ridicate competiții de la noi”, este cale mult prea scurtă și mult prea ridicolă. Punem și exemple, două și cu urări de bine: Iosif Vajnar și Zsigmond Bathori. Așa juriu, așa câștigători. Avem două categorii și sâni frumoși arcuiți peste băbuțe și peisaje de basm. Compoziții armonioase și expresii brăzdate de vreme. Artă naivă!

Și să nu uităm să achităm taxa de înscriere. Pentru că și în asta constă măreția acestei competiții. În acea taxă de 50 de lei. Au binevoit să o plătească 150 de fotografi. Amatori, începători, încrezători. Aruncați o privire pe lista premiaților și deduceți singuri valoarea concursului. Și sincer, 150 de participanți? Ce competiție e asta, de liceu? O competiție serioasă are sute, mii, ba chiar zeci de mii de participanți. Cu sau fără taxă. Alecsandra Raluca Drăgoi a câștigat Sony World Photography Awards, Youth Category 2013, în fața a mii de alți participanți. Iar lista cu fotografi români care au fost nominalizați sau au căștigat astfel de competiții internaționale nu este deloc scurtă. Scurtă este mintea celui care crede că nu există alte competiții mai valoroase. Există, doar că trebuie să ai și ceva de spus în fotografie.

Revenind la kitsch, așa jurați, așa câștigători. Efecte, saturații și iluminații, mai ceva ca de Crăciun. Sau poate o fi fost tematica și doar dacă plăteai taxa aflai despre. Hmm, ar avea totul logică în acest caz.

Acum ceva ani, domnul MIhai Moiceanu organiza acest Salon, dar se numea “Fotografia Anului” și nici nu punea accentul pe FIAP (alt fiasco de proporții). Atunci vedeai în lista participanților nume faine: Vlad Dumitrescu, Bogdan Panait, Tatiana Volontir, Alex Axon, Sorin Onișor (chiar dacă de-acolo i s-a tras un mare scandal), Mircea Netea și mulți alții. Ploieștenii au fost și ei reprezentați de Sorin Petculescu și subsemnatul. Organizator era domnul Mihai Moiceanu, iar în juriul figura inclusiv domnul Andrei Pandele, un fotograf atât de bun! Atât de bun! Păi cum să nu te încrezi când vedeai astfel de nume în lista participanților, iar fotografiile câștigătoare erau selectate de acești buni fotografi? Era un concurs care părea că are ceva de oferit, dar bineînțeles, în stil pur românesc s-a dus pe apa sâmbetei după ce au început lupii să urle. Motive erau, dar toți au avut ură, nu înțelegere sau compasiune. În ultimii 3 ani acest concurs a fost de râsul curcilor aș spune. Aruncați o privire în galeria câștigătorilor: 2014, 2015 și 2016. N-am nimic personal cu respectivii câștigători. Probabil laudele lor nu contenesc, dar să te îmbeți cu apă chioară nu prea face bine. Iar când spui că acest salon este cel mai important concurs din România, iar tu ești marele câștigător, sigur bei apă plată.

Ai un concurs? Pune domnule categorii serioase: Natură, peisaj, fotojurnalism, eseu, nud, portret. Dă-le fotografilor o temă. Oferă-le și un juriu de seamă, iar dacă ești curat, organizezi o expoziție decentă și nu favorizezi nepotismul și “lucrările” cu efecte de prost gust sau aceleași clasice răsărituri mioritice, ai toate șansele să apară și competiția. Nu 150 de fotografi rătăciți sau rătăcitori, ci nume de calitate. Ai vedea ce luptă frumoasă se va da între Dorin Bofan, Aurel Manea și Dan Dinu la categoria natură. La fotojurnalism Andreea Tănase, Sebastian Puraci sau Dana Popa îți vor dezvălui o altă realitate. Portretistica va fi reprezentată de Oltin Dogaru, Ioan Penu și cine știe, poate chiar Mihaela Noroc! Lista poate să fie chiar foarte lungă.

Fotografi români de calitate sunt și sunt destui. Iar dacă participi la un concurs, participă la unul unde vezi nume de fotografi care chiar au multe de spus și de oferit. Fă cumva să-ți dai seama care sunt aceste nume. Partea dificilă este să ai coloană vertebrală. Să nu te lași acaparat de liste și de minunata viață pe care ți-o oferă mediul on-line. Este cam falsă.

Mi-ar plăcea să iau în colimator diferiți fotografi, cu zeci și sute de mii de like-uri și să spun ce cred despre dânșii. Aș face asta, dar prea puțini ar înțelege scopul și prea mulți ar crede că mă iau aiurea de oameni. Nu am nimic, dar absolut nimic cu omul. Problema mea este cu fotograful și cu publicul. Iar asta se întâmplă în toate sferele artei. Compară Pulp Fiction sau A Wonderful Life cu Avengers sau Tarzan. Intră în lumea lui Jodorowsky, a lui David Lynch și după după mergi la cinema să vezi filmele anului 2016. Ascultă albumele lansate în ’76 și compară-le cu ce au scos vedetele de azi. Cam asta este problema și în fotografie. Am plecat de la Robert Frank și am ajuns la SIAF.

Da, ar fi interesant să discutăm despre fotografii actuali, pentru că sunt mulți care chiar merită să fie băgați în seamă. Fie pentru că sunt faini, fie pentru că sunt amețiți și nu-și dau seama că-și pierd vremea într-o direcție greșită.

p.s.: am ales verdele și roșul pentru linkuri, pentru a menține viu spiritul sărbătorilor de iarnă!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInShare on TumblrPin on PinterestPrint this pageEmail this to someone


Leave a Reply