În căutarea stilului, în căutarea inspirației

Probabil cea mai mare provocare pentru un artist este să-și definească stilul, să-și urmeze inspirația. Vizionăm filme, ascultăm muzică, simțim vântul și emoțiile oamenilor când mergem pe stradă, avem sentimente și vrem să aducem toate acestea în fața privitorilor. Este destul de dificil să impresionezi publicul cu propriile creații în general, dar atunci când nu ai o idee clară, capabilă să răzbată dincolo de suprafață și să ofere privitorului ceea ce acesta caută cel mai mult – emoții, este aproape imposibil.

Emoții și ceva nou. Ceva nou din care să învețe ceva, să pleci cu o informație acasă. Fie că intră în sala expoziției sau se așează în scaun confortabil și deschide laptopul, publicul mereu privește și caută. Caută ceva care să-i ofere un sentiment, ceva care să-l facă să gândească, să creeze conexiuni, să-i gâdile plăcut retina. Dacă reușești să-l impresionezi, ai toate șansele ca el să revină asupra lucrărilor tale, să împărtășească și altora ceea ce a văzut și astfel începe să se creeze un interes în jurul tău. Dacă în schimb privitorul nu găsește nimic, cu greu va contribui la mult speratul tău succes.

Astăzi este 1 ianuarie. Am intrat într-un an nou și toți avem speranțe, să fie să ni se îndeplinească! Cu condiția ca aceste speranțe sunt și bune bineînțeles. Astăzi voi trece puțin în revistă portofoliul Patriciei Niță. La fel ca și pe cei doi fotografi discutați anteriori, pe Patricia am cunoscut-o tot prin intermediul atelierului de fotografie pe care îl țin în Ploiești. Încă din primele discuții cu ea și de la primele fotografii văzute, mi-a dat impresia că este interesată de fotografia care are ceva de spus și care se realizeză prin studiu și reconstrucție. Îi place să facă referințe, să caute sau să creeze condițiile potrivite și să imortalizeze ceea ce vede după propria viziune. Mai rar am văzut la ea fotografii pe care le putem numi naturale, majoritatea portretelor făcute de ea, sunt portrete în care comunicarea cu modelul este esențială. Portrete construite.

În prezent urmează cursurile facultății de teatru și televiziune din Cluj, iar acest lucru se vede destul de bine în fotografiile pe care mi le-a trimis. Având deja o afinitate pentru scenele în care fotograful face mai mult decât modelul, i-a venit oarecum ușor să urmeze calea teatrală a fotografiei. Acest mod de lucru este foarte interesant și sunt sigur că avem șansa ca în viitor să vedem cum creează povești și idei rupte de realitate și prezentate doar pentru că artistul vrea ca aceste cadre să existe sau să-și prezinte gândurile publicului. Partea problematică, cel puțin în acest moment este că încă nu se vede o idee clară a artistului față de ceea ce vrea să prezinte. Avem o oglindă spartă care ne arată doar frânturi de idei și gânduri, nu o poveste pe de-a-ntregul. Aici cred eu că este de lucrat. Ce vrei? Care este scopul? Și mai ales, care este publicul tău țintă?

apocalipsa

Apocalipsa – după cum ne spune și titlul, avem de-a face cu momentul dinaintea distrugerii totale. O clipă și totul este epavă. Cadru construit, cu modele instruite și dispuse să facă aproape orice le spui. Unghiul este fain, dar aș fi preferat un cadru puțin mai larg, care să ne arate puțin din mediul înconjurător. Cum arată baia înainte de apocalipsă? Este totul răvășit și o liniște platonică este deja așternută sau avem de-a face cu o ordine care ne spune că apocalipsa este încă departe? Astfel de detalii, bine alese de fotograf, ar putea să ne aducă un surplus de informație, atât de necesar pentru o astfel de scenă. În același timp modelele sunt foarte relaxate și împăcate cu ceea ce urmează să se întâmple. Nu sunt așa de sigur că două persoane tinere ar fi atât de relaxate în această așteptare morbidă. Par mai repede îmbrățișate într-un somn relaxant, cuminte, decât în așteptarea unui eveniment teribil. Cel puțin fata cu ochii închiși asta-mi transmite, relaxare, pace. Imaginează-ți că această cadă ar fi într-o casă fără acoperiș sau undeva pe un câmp cu ceva furnale dramatice în fundal. E doar un exemplu, dar cred eu că este nevoie de ceva mai mult pentru ca această poveste să transmită sentimentul pe care vrei să-l redai. Nu spun că atitudinea lor este total nepotrivită, pentru că totuși avem ceva regret în privirea fetei din partea inferioară a cadrului, iar liniștea are și ea tensiunea ei, dar aș introduce ceva care să “strige” a ajutor, a regret, a dezastru.

Încă o mică observație, pur personală. Într-o îmbrățișare atât de apropiată, mâna stângă a fetei în negru nu atinge nimic, este mult prea insensibilă și rece. Este doar un mic detaliu, dar știm bine că fix detaliile fac diferența!

nud-patricia-nita-(1)

Nud – Unul dintre cele mai atractive subiecte, nudul a fost mereu bine primit. Și aici avem același stil de fotografie compusă și studiată. Personal nu cred că acest cadru aduce ceva nou în lumea artei. Nu că neapărat ai vrut acest lucru, dar cu toții ne dorim să creem ceva unic și impresionat, dacă nu ne dorim acest lucru înseamnă că nu avem o semnătură aș spune eu. Totul este regizat și fals aici. Câteva elemente se suprapun în idee și nu neapărat în mod pozitiv. Fata stă cu spatele și este clar că nu o putem indentifica. Cu excepția cazului în care o cunoaștem relativ bine. În acest caz, masca nu știu sigur dacă își mai avea rostul. Măștile în general ne lasă impresia unei persoane care vrea să-și ascundă identitatea, dar face deja acest lucru stând cu spatele, deci, nu neapărat aduce un plus calitativ cadrului. Bețigașul parfumat (sper că nu mă înșel), vrea să ne dea impresia unei țigarete și nu este rău. Îl ține cu o finețe specifică femeii și îmi place spatele ei drept. Poate dacă și-l arcuia mai mult, dezvoltând o oarecare tensiune era mai incitant cadrul. Pentru că un nud asta face, incită!

Cămașa care îi acoperă fundul denotă și ea timiditate, dar totuși are sânii dezgoliți, chiar dacă ei nu se văd. Recapitulînd, avem trei elemente care o ascund: stă cu spatele, masca și cămașa (sau ce material este). Toate acestea cred eu că privează modelul de senzualitatea pe care o poate oferi privitorului. Înțeleg că nu a vrut sau nu ai vrut să arate/arăți mai mult, dar ți-aș recomanda să folosești mijloace mai creative pentru a o acoperi. Umbrele sunt cele mai potrivite în aceste cazuri. O poți dezgoli cu lumină și o poți îmbrăca în umbre. Sau din compoziție. Poți elimina anumite părți fix din încadrare. Și astfel modelul nu este expus, dar va oferi acel erotism specific nudului.

O altă observație, mă întreb de ce este atât de aproape de perete? Care este rolul acelui perete fix în fața ei. Dacă era cumva folosit, o mână, o umbră, atunci putea aduce ceva senzual privitorului, dar așa, nu văd decât o barieră.

copil-

Copil – aici cred eu că avem de-a face cu un cadru care nici nu spune nimic și nici nu prezintă interes. Sunt și ceva probleme cu expunerea și este puțin virată spre mov culoarea pielii, dar nu asta ar fi problema. Un copil care se joacă cu un film foto. Nu mă prind care e ideea.

lux

Lux – nu știu cât este de potrivit titlul, dar da, caii și căciula de blană ar putea face referire la lux. Este cadrul meu preferat dintre cele pe care mi le-ai trimis. Îmi place tăietura cadrului, îmi place privirea ei, îmi place cât de calm stă calul sub atingerea ei, par că se cunosc și asta ajută în sentimentul pe care vrei să-l redai, acela de lux. Dacă ar fi fost nervos, ar transmite că este ceva ce face doar ocazional, dar așa, pare ceva foarte familiar. Este inspirat și faptul că ai ales să faci această fotografie alb/negru, o face cumva fără vârstă și îmi place și acest lucru.

În cazul ăsta cred că ai potrivit bine compoziția, expunerea și cromatica cu ideea generală a cadrului. Este ceva intim și suntem lăsați doar să aruncăm o privire. Cred eu că este mult mai senzuală această fotografie decât nudul de mai sus. De ce? Pentru că mă face să vreau mai mult.

La final vreau să-ți mai fac câteva recomandări. Așa cum am mai spus, nu este deloc practic să trimiți un portofoliu fără o scurtă descriere a ta ca artist. Cine ești și ce dorești. Iar câteva cadre sunt sigur că au o poveste complexă, pe care eu nu am fost în stare să o prind. Acel spațiu inspirat din filmele lui Tarkovsky de exemplu. Ce este cu el? Aș vrea detalii. Cadrele cu copilul și rola de film probabil au și ele ceva mai mult de spus, mai ales că sunt două, față de toate celelalte care sunt imagini singulare, dar la fel, nu am înțeles ce e cu ele.

Probabil și cadrul cu tipul care stă pe scaun pe holul căminului (cred), are ceva mai mult de spus. De ce este descălțat și de ce stă acolo? L-a dat cineva afară, este trist și așteaptă ceva, este spațiul lui de meditație? Nu știu și nimic nu mă ajută să înțeleg. Iar ca fotografie, singură și fără o descriere nu cred că are suficientă forță încât să-mi spună povestea lui și a momentului.

Recomandări și întrebări generale.

1. De ce fotografiezi? Care este motivul?

2. Aș dori ceva mai multă originalitate.

3. Care este ideea pe care vrei să o transmiți?

4. De ce nu am găsit nimic on-line despre tine ca fotograf/artist?

Depeche Mode – Sooth my soul

Un clip extrem de senzual în care nu vezi prea mult, dar dorința de a vedea crește continuu. Uite cât de senzual tresare fata și ce încadrări bune folosește cameramanul. Nu arată mult, dar tot ce vedem este intens. Îmi plac astfel de clipuri/fotografii, mă fac să vreau mai mult. Mă determină să caut și altceva de la regizor/fotograf/model, pentru a-mi satisface curiozitatea.

Titlul este împrumutat de la Natalia Ciobanu, o fotografă din Chișinău care a avut o prezentare la prima ediție a Festivalului de Fotografie Secvențe din Ploiești. Ne-a vorbit atunci despre cum ne găsim inspirația și de ce originalitatea este atât de necesară. Bineînțeles, este extrem de rar să găsești ceva unic, dar totuși nu trebuie să ne oprim din această căutare.

Și fix așa se face reclama, impresionezi și ești recomandat mai departe, exact cum am făcut cu Natalia în cazul de față.

Sper că nu ți-am lăsat impresia că este greșit să regizezi și să construiești un cadru. Este chiar interesant și poți ajunge la rezultate foarte faine. Dar pentru a excela trebuie să gândești și să plănuiești destul de mult înainte de a apăsa pe declanșator. Nu neapărat atunci, la fața locului, ci în general. Atunci când asculți muzică pe stradă, când vezi un film sau când alergi plin ploaie. Tot timpul vedem cum lumina compune forme și culori, iar asta ne fascinează. Notează-ți ideile repede, pentru că ele zboară, iar la ședința foto, vino cu un mic plan, o să te ajute enorm. Mi-ai spus că ai vrea să treci în partea fotojurnalistică a fotografiei, asta înseamnă să captezi momentul așa cum este el. Ai nevoie de abilități foarte bune pentru a încadra și expune bine doar în câteva secunde. Mai rar vei avea o a doua șansă pentru “cadrul perfect”. Totuși, mari fotojurnaliști pe care-i admirăm astăzi, au compus și au regizat multe fotografii. Discuții sunt multe, dar aruncă o privire la următoarele fotografii și caută detalii despre ele. Dacă nu găsește destule, am eu un eseu destul de complet scris despre acest subiect. Toate au o poveste foarte interesantă, iar ultima excelează.

Alexander Gardner, Home of the Rebel Sharpshooter, 1863;
Robert Capa – Death of a Loyalist Militiaman, 1936;
Joe Rosenthal – Raising the Flag on Iwo Jima, 1945.

Colega mea, Aenne Pallasca a făcut o serie foarte faină într-un teatru din Cardiff, iar eu am o serie cu teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Sunt câteva puncte comune între cele două serii, dar rezultatul final arată că avem stiluri diferite.

Cele bune și aștept să văd cum crești.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInShare on TumblrPin on PinterestPrint this pageEmail this to someone
  • apocalipsa
  • copil-
  • copil
  • ludic
  • lux
  • nud-patricia-nita-(1)
  • spatiu-inspirat-din--filmel
  • strigat


Leave a Reply