De la primăvară trecem la iarnă și înapoi la verde

_MG_8544 copy                 _MG_8542 copy

Dacă în adolescență muntele era mereu pe primul loc, în ultimii ani, de 1 mai m-am dus la mare. Zis și făcut, mi-am rezervat cazare în Vamă și fără să anunț pe nimeni despre ale mele intenții, am fugit la munte. Cred că era 2003, când tot de 1 mai, împreună cu doi vechi prieteni – Pașa și Liva, am urcat din Sinaia pe Piciorul Pietrei Arse, cu intenția de a ajunge în Padina și de acolo să traversăm spre culoarul Rucăr-Bran, urcând mai departe în Iezer, cu destinația finală: cabana Cuca. Era primul concurs de tip trofeu din acel an și nu voiam să-l ratăm. Ei bine, urcușul a fost cum a fost, dar pe platou zăpada avea aproape 2 metri, era moale și extrem de apoasă. După o adevărată luptă, am ajuns la cabana Piatra Arsă, ne-am uscat încălțările și îmbrăcămintea, după care ne-am dus liniștiți acasă. Eu am plecat totuși a doua zi singur în aceași direcție, doar că până în Rucăr am luat diferite mijloace de transport. Ce a fost mai departe, este cu totul altă poveste.

_MG_8077 copy  _MG_8112 copy  _MG_8126 copy  _MG_8142 copy

Revenind la 1 mai 2016, am ajuns în Sinaia, mi-am făcut proviziile necesare unei ture de 3 zile și în prag de seară am luat la pas poteca pietruită spre Stâna Regală. Plăcută mi-a fost surpriza când am văzut că cineva a pus umărul la treabă și a curățat toată această frumoasă potecă, oferindu-i strălucirea de acum mai bine 100 de ani. Este fenomenal cum lucrurile făcute trainic rezistă timpului.

Fiind singur, mi-am oferit tot timpul să admir pădurea și să trec, a câta oară?, pe la observatorul “ascuns” – după cum îmi place mie să-i spun. Pădurea prindea culoare, dar vremea era rece și norii se lăsau din ce în ce mai grei. O sălămâzdră de uscat mi-a ieșit în cale și pentru că era rece și nu prea avea energie, am putut să-i fac câteva poze fără teamă. Ceva mai sus, am dibuit un mistreț. Grasul nu m-a văzut, dar pentru că a fost prima dată când am întâlnit unul, am fost puțin temător și nu i-am făcut imediat poze. În următoarea clipă m-a simțit și a fugit în goană la vale, dispărând în mai puțin de două secunde.

Am ieșit la Poiana Stânii, unde mi-am adus aminte de nopțile petrecute aici la foc, de traseele cățărate și mi-am spus că vara asta trebuie să revin în forță! Am început urcușul pe Piciorul Pietrei Arse prevăzător, nefiind sigur dacă făceam bine ce făceam. Noaptea era aproape, urșii peste tot, iar eu singur. Nu mică mi-a fost mirarea când câteva sute de metri mai sus am și văzut unul. Eu singur, el singur, dar el s-a speriat primul și a făcut ce făcuse și mistrețul mai devreme. A dispărut și el în câteva secunde. Bafta mea. Mai departe nu am mai întâlnit pe nimeni și nimic, dar negura s-a lăsat repede. Întunericul m-a cuprins la ieșirea pe platou, aducându-mi aminte de o altă tură nocturnă, când pe același traseu am orbecăit câteva ore până am dat de hotelul Piatra Arsă. Acum ținta mea era cabana Babele, dar după ce am trecut de jnepeniș, noaptea și-a intrat pe deplin în drepturi și nu am mai văzut nimic. Lumina frontalei se bloca în negură și burniță, așa că am decis să mă întorc la Piatra Arsă. Am stat de vorbă cu cabanierul și pentru a nu nu-mi pune cortul în ploaie, l-am montat sub noua terasă din fața cabanei. A fost cam tare betonul acolo, dar cel puțin nu a ajuns apa la mine. Toată noaptea s-au alergat ursuleții și cățeii prin zonă, dar de băgat nasul în cortul meu, nu l-a băgat nimeni.

La cort, de multe ori dormi iepurește. Când ești în tabăra de corturi sau cel putin cu prietenii, știi ca nu ești singur, poate chiar speri ca ursache, dacă vine, nu își bagă botul chiar în cortul tău, având și alte opțiuni. Așa că am deschis ochii din când în când, în momentele în care lătratul cățeilor era mai aproape. Burnița se oprise, vedeam puțină lumină și credeam că se apropie dimineața. De fapt era un becul cabanei și era 2 noaptea. Vedeam câteva stele și răsărise și Luna. Nu prea cred că ar face mare hărmălaie câinii pentru o vulpe sau un iepure, din ce animale mai întalnești pe platou, așa că gândul mi s-a dus direct la urs. Din lătrat în lătrat, la un moment dat aud trecând în goană pe lângă cort un animal. Poate era un cățel, nu stiu. Mie mi s-a părut că avea și pasul, dar și respirația grea. A trecut rapid, n-a binevoit să mă salute. Efectul berii băute cu cabanierul își spunea cuvântul și a trebuit să ies puțin din cort. Intru iar în sac și același pas greu trece iar pe lângă mine, tot cu viteză și tot gâfâind. No, doar nu m-o mușca de cur, la cinci metri de cabană.
Peste alte câteva minute, timp în care mă gândesc iar dacă am luat sau nu bateria de rezervă, se aude o mașina în depărtare. Interesant cum drumul șerpuit și jnepenii, când ascund, când eliberează sunetele. Din mașină coboară un grup gălăgios. Întrebarea este să meargă la Babe ori la Padina? N-am înteles de ce n-au stat sau de ce au venit aici, dar îi atrăgea inclusiv ideea să doarmă într-un veceu. Sau cel puțin așa au spus. Mai știu eu vreo doi prieteni care au făcut asta la o cabană din Făgăraș acum ceva ani. Precum ursul, și acest grup tot mâncare căuta. La Bnu prea au, așa că drumul, fie el mai lung, până la Padina suna bine.
– Uite un cort! Am fost depistat, dar iarași ignorat.
– Mamă ce frig e! Da, cam este, dar sacul meu încă rezistă și ca să fiu sigur că nu-mi îngheață vreo baterie, le-am băgat și pe ele în sac. Telefonul, frontala și bateria de la aparat. Mai puțin bateria de rezerva. Asta dacă am luat-o de acasă. Sa mai dormim..

A doua zi cerul era mult mai senin și tot senin am pornit și eu cu drag spre Caraiman. Am mers repejor până în buza muntelui, unde telecabina coboară vijelios înspre Bușteni și am făcut câteva fotografii chiar reușite aș spune eu. Am sărit repede peste pârâul Caraiman și pentru că atunci când merg singur îmi aduc aminte de toate turele trecute, mi-am amintit că prin primăvara lui 2004,  dacă nu mă înșel, am trecut pârâiașul ăsta aproape înot! Era atât de umflat și de vijelios încât a trebuit să punem o cordelină de care să ne ținem. Chiar și așa, câțiva tot au căzut în apă. Să zicem că a fost distractiv..

_MG_8293 copy

La cabană un grup de trei persoane lua micul dejun, așa că m-am alăturat lor. Nu am întârziat mult și am pornit spre Brâna Caraimanului, cu toate că se vedeau petice de zăpadă. Nu prea am eu o pasiune pentru traversări, iar brâna asta este destul de expusă. Am trecut totuși ușor peste zonele cu zăpadă înghețată și am admirat caprele de la distanță. Ele își vedeau de păscut în liniște. La Caraiman, cu toate că de-abia vedeai crucea de la doi pași, era ceva lume. Dat fiind că din Sinaia nu întâlnisem absolut niciun turist pe traseu, pot spune că cele aproximativ 10 persoane formau o aglomerație destul de gălăgioasă. Bușteniul nu l-am văzut, dar am început să bâjbâi prin ceață după poteca spre vârful Omu. Zăpada devenea din ce în ce mai prezentă și mi-am dat seama că de la Cerdac sigur este rost de piolet.

_MG_8502 copy

La Cerdac mereu trebuie să acorzi atenția cuvenită traseului, mai ales iarna când nu este deloc recomandat să intri pe traseul de vară. E, tocmai pe-acolo încercau 3 mogâldețe să-și facă drum. M-au văzut și au început să mă strige. Le-am răspuns, i-am așteptat și le-am explicat cum stă treaba cu zona asta. În alte ture m-am mai încurcat și eu, dar acum pot spune că știu chiar bine drumul. Erau doi băieți și o fată din Israel și păreau cam pierduți. I-am luat cu mine, vorbindu-le despre munte și dându-le sprijinul necesar pentru a continua. Erau aproape de punctul de a se întoarce, dar i-am tras după mine. Păreau rezistenți, cabana Omu era aproape și vremea, cu toate că era o ceață extrem de densă, nu era deloc rea. Nu bătea vântul, dar o măzărică ușoară făcea pozele mai dramatice. Ne-am mai întîlnit cu câteva grupuri care se întorceau dinspre Omu, spunând că este imposibil să ajungi acolo! E, na.. Istraelienii mei aproape că ar fi vrut să se întoarcă și ei, dar vorba cântecului: “Dacă ai un ghid nebun, și-un nebun să-ți cânte, / Orice-ar spune ai tăi părinți, ai să te întorci la munte.

_MG_8560 copy

Așa că i-am luat frumușel de mână, și la propriu și la figurat, și i-am dus până la Omu. Era a doua oară când vedeau zăpadă și cel puțin fata a fost foarte aproape de un atac de panică. Am făcut-o să râdă, să se bucure de peisaj și cu multă vorbă bună și promisiune de ciorbă cu legume, au mers și am ajuns repede și cu bine. Am comandat ciorbele și ceai, am stat puțin la povești și cu toate că voiau să rămână aici, i-am luat mai departe cu mine prin Hornul Mare al Mălăieștilor și mai departe, spre cabana Mălăiești. Știind că nu prea s-ar descurca singuri, nu au putut refuza.

_MG_8569 copy

Când am ieșit din cabană, ceața era tot la locul ei, dar după 10 minute s-a mai risipit puțin și am putut admira munții din jurul nostru. Erau cu toții fascinați de ce vedeau, spunând că rar au văzut asemenea peisaje – cu toate că ajunseseră chiar și în Himalaya. Știam eu că România este faină!

_MG_8613 copy

La intrarea în horn ne aștepta o cornișă de toată frumusețea și nici urmă de potecă. Le-a cam pierit zâmbetul, poate că mi-ar fi pierit și mie dacă eram singur, dar atunci când sunt conducător de ceată, măi ce curajos devin! Așa că le-am zis că totul este în regulă și am pornit înainte! Cum ei nu prea știau de unde să înceapă, le-am zis să se lase pe fund la vale, că-i prind eu. Am uitat să menționez, dar la coborârea de pe Cerdac, au alunecat toți trei, angrenându-se unul pe altul la vale. Pentru că eu eram mai jos de ei în acel moment, i-am prins și oprit fără probleme. Așa că deja căpătaseră încredere în bunele mele cunoștințe și aptitudini și s-au lăsat ușor la vale. Rând pe rând i-am prins, dar ar fi durat mult prea mult să continuăm în stilul ăsta, așa că le-am făcut un scurt instructaj de coborâre rapidă pe zăpadă și s-au descurcat de minune. Mai ales ea, cei doi băieți coborând mai mult pe fund. Cred că s-au distrat.

_MG_8641 copy

Aproape de ieșirea din horn, ne-am întâlnit cu un grup care urca anevoie. Pentru coborăt condițile erau excelente, zăpadă mare și destul de moale ca să te poți înfige bine în călcâie. Dar pentru urcat, zăpada asta este o adevărată pacoste. Te afunzi și te obosește enorm. Le-am urat succes, băieții din grup mi-au mulțumit, iar fetele strigau din priviri să fie salvate și luate la cabană. Nu m-am băgat, aveam deja trei turiști pe cap.

Am ieșit din horn și-am luat-o de-a dreptul spre cabană, ceața învăluindu-ne din toate părțile. Peste jumătate de oră eram printre oameni veseli și veseli am fost și noi. Poate am tras puțin de ei, dar am făcut bine. Rezistență aveau, cu echipamentul stăteau binișor și le-a plăcut mult. Pentru că știam bine traseul, chiar nu cred că am făcut ceva greșit și decât să se întoarcă singuri, a fost mai bine așa. Asta mi-au spus și ei, recunoscându-mi totuși că au avut câteva momente pline de dubii. Dar i-am îmbărbătat tot drumul și a fost chiar distractiv. Cred că aș face bine dacă aș organiza astfel de ture pentru străini. Mai ales că pe drum am întâlnit mai mult străini decât români. Românii erau aglomerați la Mălăiești, unde se porceau cu alcool, țigări și cuvinte stupide. Cât despre mizeria și gălăgia lor, cunoașteți și voi situația.

_MG_8708 copy         _MG_8724-1 copy

Am păpat ciorbă cu 12 lei, am dormit cu 30 de lei și am făcut schimb de experiențe culinare pe gratis. Dar cum la 7 dimineața Soarele este deja sus, nu am prins niciun fel de răsărit. Am fotografiat totuși puțină ceață în vale, iar Postăvarul se vedea ca un moț peste toată această mare de spumă albicioasă. Am luat micul dejun, ne-am luat la revedere de la cabanier și am pornit pe traseul Tache Ionescu. La început am dat de câteva trasersări acoperite de zăpadă înghețată, dar am luat fata de mână și am trecut cu bine. Îi era cam teamă de zonele astea. Peisajul este magnific pe-aici și de-abia aștept să conduc grupul de cursanți prin aceste locuri. Vom avea o vară pe cinste, una cum n-am mai avut de multă vreme.

_MG_8755 copy

Am văzut câțiva omuleți care se străduiau să urce pe Valea Bucșoiului. Au avut o zi însorită și sper că au ajuns cu bine sus. Până în Pichetul Roșu nu am întâlnit pe nimeni, dar drumul este atât de frumos și de liniștitor, încât nici nu aș fi vrut să văd alți umanoizi. Din Pichetul Roșu am ales poteca care străbate pădurile prin Poiana Coștilei, chiar dacă este mai lungă, pentru că efectiv nu mă săturam de mers și de codrii. Peisajul se înverzea cu fiecare metru pe care-l coboram. Am prânzit la umbra arborilor seculari și am ajuns mult prea repede în Bușteni. Aici am așteptat mult prea mult microbuzul spre Sinaia, respectiv Ploiești, iar în fața gării din Sinaia ne-am despărțit. Mi-au mulțumit pentru tura asta nemaipomenită și sper să ne revedem.

_MG_8796 copy   _MG_8808 copy

În microbuz cred că am văzut o fostă colegă din școala generală și mi-am adus aminte cât de introvertit eram încă de atunci. Am ajuns la așa-zisa civilizație și cam atât, restul este rutină. A, ba nu.. am recuperat o pisică pierdută. E bine.

_MG_8623

Sfaturi:
– nu mergeți singuri;
– dacă nu vreți să vedeți sălbăticiuni, faceți mici zgomote din când în când;
– pe cât posibil încercați să vă formați repere atunci când mergeți pe un traseu, niciodată nu știi în ce condiții meteo mai ajungi pe-acolo și te vor ajuta mult;
– vorbiți cu drumeții întâlniți pe drum și întrebați mereu la cabana despre starea potecilor, a vremii etc;
– nu lăsați absolut niciun gunoi sau rest pe munte sau la cabane, duceți totul jos. Nici cabanierii nu duc gunoiul în oraș, așa că apar gropi de gunoi în vecinătatea cabanelor.

Traseu:
Sinaia – Poiana Stânii – Piatra Arsă – Cab. Caraiman – Monumentul Eroilor – Cerdac – Vf. Omu – Hornul Mare al Mălăieștilor – Cab. Mălăiești – Take Ionescu – Pichetul Roșu – Poiana Coștilei – Bușteni.

Echipament traseu marcat (iarnă târzie/primăvară):
– bocanci de trei sezoane, parazăpezi, haine călduroase (dar nu de iarnă), fes, mănuși, ochelari de Soare, bețe sau piolet, husă pentru rucsac, aparat foto, mâncare și apă.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInShare on TumblrPin on PinterestPrint this pageEmail this to someone
  • _MG_8063 copy
  • _MG_8112 copy
  • _MG_8079 copy
  • _MG_8093 copy
  • _MG_8119 copy
  • _MG_8077 copy
  • _MG_8123 copy
  • _MG_8126 copy
  • _MG_8142 copy
  • _MG_8192 copy
  • _MG_8181 copy
  • _MG_8197 copy
  • _MG_8198 copy
  • _MG_8202 copy
  • _MG_8211 copy
  • _MG_8232 copy
  • _MG_8222 copy
  • _MG_8254 copy
  • _MG_8265 copy
  • _MG_8275 copy
  • _MG_8288 copy
  • _MG_8283 copy
  • _MG_8293 copy
  • _MG_8307 copy
  • _MG_8332 copy
  • _MG_8343 copy
  • _MG_8394 copy
  • _MG_8369 copy
  • _MG_8370 copy
  • _MG_8386 copy
  • _MG_8394
  • _MG_8423 copy
  • _MG_8427 copy
  • _MG_8430 copy
  • _MG_8451 copy
  • _MG_8446 copy
  • _MG_8453 copy
  • _MG_8458 copy
  • _MG_8461 copy
  • _MG_8464 copy
  • _MG_8480 copy
  • _MG_8483 copy
  • _MG_8498 copy
  • _MG_8495 copy
  • _MG_8502 copy
  • _MG_8507 copy
  • _MG_8512 copy
  • _MG_8499 copy
  • _MG_8485 copy
  • _MG_8517 copy
  • _MG_8529 copy
  • _MG_8539 copy
  • _MG_8542 copy
  • _MG_8543 copy
  • _MG_8544 copy
  • _MG_8548 copy
  • _MG_8553 copy
  • _MG_8561 copy
  • _MG_8560 copy
  • _MG_8562 copy
  • _MG_8558 copy
  • _MG_8569 copy
  • _MG_8568 copy
  • _MG_8578 copy
  • _MG_8583 copy
  • _MG_8579 copy
  • _MG_8610 copy
  • _MG_8581 copy
  • _MG_8600 copy
  • _MG_8590 copy
  • _MG_8613 copy
  • _MG_8620 copy
  • _MG_8616 copy
  • _MG_8623
  • _MG_8626
  • _MG_8630 copy
  • _MG_8637 copy
  • _MG_8643 copy
  • _MG_8641 copy
  • _MG_8661 copy
  • _MG_8651 copy
  • _MG_8665 copy
  • _MG_8671 copy
  • _MG_8670 copy
  • _MG_8684 copy
  • _MG_8693 copy
  • _MG_8702 copy
  • _MG_8704 copy
  • _MG_8708 copy
  • _MG_8710 copy
  • _MG_8706 copy
  • _MG_8721 copy
  • _MG_8712 copy
  • _MG_8724 copy
  • _MG_8724-1 copy
  • _MG_8725 copy
  • _MG_8732 copy
  • _MG_8733 copy
  • _MG_8746 copy
  • _MG_8752 copy
  • _MG_8755 copy
  • _MG_8760 copy
  • _MG_8764 copy
  • _MG_8768 copy
  • _MG_8774 copy
  • _MG_8779 copy
  • _MG_8772 copy
  • _MG_8782 copy
  • _MG_8788 copy
  • _MG_8794 copy
  • _MG_8798 copy
  • _MG_8792 copy
  • _MG_8796 copy
  • _MG_8800 copy
  • _MG_8808 copy
  • _MG_8803 copy
  • _MG_8818 copy


Leave a Reply